Incident de securitate în SUA. Două avioane cu pasageri s-au ciocnit violent
Incident de securitate pe unul dintre cele mai mari aeroporturi din Statele Unite. Două avioane de pasageri, cu sute de oameni la bord, s-au ciocnit în zona aripilor, scrie digi24.ro.
Aeronava, un Boeing 777, cu destinaţia Cairo, făcea manevrele de decolare în momentul în care a lovit cu aripa dreaptă un Airbubs A 333 care mergea la Londra. În urma impactului, o bucată din aripa avionului Airbus a fost spulberată, iar aripa dreaptă a avionului Boeing a fost grav avariată.
Ambele aeronave au fost oprite la sol şi încă nu e clar ce s-a întâmplat. Turnul de control spune că avionul Airbus a raportat o problemă şi a cerut să se retragă de pe pistă pentru a remedia defecţiunea, dar nu ar fi oprit la o distanţă corespunzătoare de pista de pe care urma să decoleze aeronava Boeing.
În urma incidentului, nimeni nu a fost rănit.