INCIDENT GRAV la o grădiniţă! Un copil de şase ani a fost STRIVIT de niște cărămizi (IMAGINI ŞOCANTE)
Accident la o grădiniţă din satul Sturzovca, raionul Glodeni. Un copil de şase ani a ajuns la spital după ce câteva cărămizi ale unei balustrade au căzut peste el. Totul s-a întâmplat în această dimineaţă, în timp ce micuţul se afla în curtea grădiniţei.
Peretele s-a prăbușit în timp ce copilul se plimba cu bicicleta.
''Am vrut să duc bicicleta și peretele s-a prăbuşit. Cărămizile au căzut peste mine'', spune copilul.
''A fost un incident. Sigur că ne-am speriat'', a menţionat mătuşa copilului.
Copilul a fost transportat la Spitalul Municipal din Bălţi. Potrivit medicilor, el a suferit un traumatism cranio-cerebral și se va afla în spital aproximativ 10 zile.
"Pacientul a fost internat într-o stare grav medie, cu multiple plăgi în regiunea feței, în regiunea capului. Posibil că copilul s-a născut în cămașă pentru că a căzut piatra asta peste cap", a spus șeful secției chirugie-pediatrică Spitalul municipal Bălți, Anatolie Bernic.
Şefa grădiniţei spune că peretele s-a dărâmat după ce o femeie s-a sprijinit de acesta. Potrivit ei, construcţia este de acum 12 ani, iar, până în prezent, nu au fost nereguli.
"Mama l-a lăsat pe copil să se joace cu bicicleta. În timpul acesta o persoană s-a sprijinit de perete şi au căzut câteva cărămizi peste bicicletă şi l-au răsturnat pe copil", a declarat şefa grădiniţei din satul Sturzovca, raionul Glodeni, Ana Grădinari.
Femeia care s-a sprijinit de balustradă a refuzat să vorbească în faţa camerei de filmat.
''Cum s-a întâmplat? Domnişoară plecaţi. Am spun că nu dau interviu. Vrei să ai probleme?''.
Poliţia investighează cazul.
"După ce copilul va fi externat din spital în baza istoriei de boală va fi efectuată expertiza medico-legală. Dacă vor fi stabilite leziuni grave va fi pornită cauza penală", a spus ofiţerul de urmărire penală Inspectoratul de Poliţie Glodeni, Nicolae Bucleş.