INCIDENT GRAV la o uzină metalurgică din Ucraina. Două tone de metal incandescent s-au scurs pe podea
Embed:
Incident grav la o uzină metalurgică din oraşul Mariupol, Ucraina. Un cazan în care se amesteca fonta s-a topit, ceea ce a făcut ca două tone de metal incandescent să se reverse pe podea.
Angajații uzinei au îmbrăcat costume de protecție și au încercat ore în șir să remedieze avaria.
Pentru că nu au reuşit să astupe gaura din cazan, muncitorii au luat lopeți și au adunat fonta scursă pe jos.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma incidentului. Conducerea uzinei a declanşat o anchetă în acest caz.