Incident în Cupa Mondială de schi alpin. Marcel Hirscher la un pas de accidentare
Incident în Cupa Mondială de schi alpin. O dronă cu o cameră video a căzut pe pârtia de la Madonna Di Campiglio şi a fost foarte aproape să-l lovească pe schiorul austriac Marcel Hirscher.
Marcel Hirscher a reacţionat dur după acest incident, declarând că s-a întâmplat ceva oribil şi putea să se accidenteze foarte serios.
Austriacul i-a ironizat totodată pe organizatorii competiţiei, scriind pe o reţea de socializare că traficul aerian e aglomerat în Italia.
În ciuda acestui incident, Hirscher a terminat pe locul 2 proba de slalom de la Madonna Di Campiglio. Câştigătorul competiţiei a devenit norvegianul Henrik Kristoffersen. Schiorul în vârstă de 21 de ani a obţinut a șasea victorie a carierei.
În urma poziției secunde ocupate în această cursă, Hirscher a revenit pe primul loc în clasamentul general al sezonului, cu 623 de puncte, având cu 23 mai multe decât al doilea clasat, norvegianul Aksel Lund Svindal.
Următoarea etapă a sezonului va avea loc tot în Italia, la Santa Caterina, unde este programată o probă de coborâre, Concursul se va desfăşura pe 29 decembrie.