Incident la un metrou din Roma. O femeie a fost târâtă pe peron, după ce geanta ei a rămas prinsă între ușile trenului
O femeie a fost târâtă pe peronul metroului din Roma, după ce geanta sa a rămas prinsă între ușile metroului. Întâmplarea a ridicat noi semne de întrebare asupra măsurilor de siguranță ale trenurilor, scrie digi24.ro.
În imaginile surprinse de camerele de vedere, se vede cum Natalia Garkovici, în vârstă de 43 de ani, vrea să se urce în metrou, dar se răzgândește cu câteva secunde ca ușile să se închidă. Bareta genții sale rămâne însă prinsă între uși, iar senzorii nu detectează prezența femeii, așa că metroul se pune în mișcare.
Filmarea îl arată și pe Gianluca Tonelli, conductorul metroului, care își mânca liniștit prânzul, înainte să pornească trenul și să plece din stație, fără să observe femeia.
Garkovici a ajuns la terapie intensivă după ce a fost târâtă de metrou pe toată suprafața peronului. Femeia de origine belarusă s-a ales cu mai multe oase rupte, dar se simte mai bine după incidentul care a avut loc pe 12 iulie, la stația de metrou Termini.
Imaginile de pe camerele de supraveghere au fost făcute abia acum publice, iar în presa italiană au apărut informații și că pasagerii care au observat incidentul au tras mai multe frâne de alarmă, însă fără niciun rezultat.
- Accident grav la New York. 34 de oameni au fost răniți după ce o garnitură de metrou s-a lovit de un perete
- Un șarpe a ieșit "la plimbare" în stația de metrou (VIDEO)
- Cel puţin opt persoane au fost rănite într-un incident produs la metroul din Paris
- O femeie a trăit ŞOCUL VIEŢII! Ce s-a întâmplat când îşi punea ţigara electronică în geantă (VIDEO)