INCIDENT ŞOCANT în sala de judecată: Un deţinut a omorât doi grefieri. Condamnatul, ÎMPUŞCAT MORTAL
Un deţinut a reuşit să dezarmeze un poliţist şi a deschis focul într-un tribunal american, unde a omorât doi grefieri şi a rănit un poliţist şi un civil, după care a fost împuşcat mortal, potrivit poliţiei locale.
"Un deţinut care era transferat în celulă a reuşit să dezarmeze un poliţist", a declarat Paul Bailey, şeriful comitatului Berrien, în nordul Statelor Unite.
Adjunctul şerifului şi un civil au fost răniţi şi spitalizaţi în stare stabilă, a precizat el.
"Am pierdut prieteni astăzi (luni)", a declarat şeriful pentru presă, precizând că cei doi grefieri deţineau aceste posturi de zece ani, relatează News.ro.
Anchetatori interogau martori şi consultau imagini înregistrate de camere de supraveghere pentru a înţelege ce s-a întâmplat la etajul al treilea al acestui tribunal din Michigan.
Acest atac armat are loc într-o ţară şocată de moartea, joi, a cinci poliţişti, ucişi de un lunetist, la Dallas, în sud-estul Statelor Unite, la o manifestaţie care denunţa brutalitatea poliţiştilor faţă de afroamericani.
Un fost militar de culoare, în vârstă de 25 de ani, Micah Johnson a spus forţelor de ordine, înainte să fie ucis de poliţie, că a vrut să "ucidă albi, mai ales poliţişti albi".
"Este un moment deosebit de dificil pentru forţele de ordine, am cerut, deci, tuturor să întindă mâna" poliţiştilor, a declarat guvernatorul din Michigan Rick Snyder. "Este necesar să ne adunăm, să ne susţinem unii pe ceilalţi", a adăugat el.