INCIDENT ŞOCANT! Un bărbat a fost lovit de un avion pe aeroportul din Moscova
foto: libertatea.ro
Incident șocant, produs la Aeroportul Internațional Sheremetyevo din Moscova. Un bărbat a murit, după ce a fost lovit de un avion de pasageri. Accidentul a avut loc pe pista aeroportului.
Angajații aeroportului au descoperit un cadavru, iar în jur erau împrăștiate hainele și obiectele personale ale victimei. Totuși, piloții avionului au continuat zborul.
Biroul de presă al aeroportului din Moscova a anunțat că identitatea victimei a fost stabilită. Este vorba despre un bărbat din Armenia, potrivit presei ruse. Poliția a demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul, scrie libertatea.ro.