Incidente grave în ultima etapă a campionatului din Chile! Suporterii și-au împărţit pumni şi picioare
Incidente grave în Chile! Suporterii echipelor Colo Colo şi Santiago Wanderers și-au împărţit pumni şi picioare înainte de începerea meciului. Din cauza violențelor, partida a fost abandonată.
Incidentele au început cu puţin timp înainte de startul meciului dintre Colo Colo şi Santiago Wanderers, din ultima etapă a campionatului din Chile. Suporterii celor două echipe au intrat pe teren, unde au provocat o bătaie generală.
Fanii au folosit bâte, pietre, scaune din tribune, dar şi torţe. Având în vedere gravitatea incidentelor, arbitrul i-a chemat pe fotbaliştii celor două echipe la marginea terenului, iar partida a fost abandonată.
Violenţele au continuat în afara stadionului. Bătăuşii au distrus o măşină, iar şoferul automobilului a fost rănit.
Deşi meciul cu Santiago Wanderers nu s-a mai jucat, Colo Colo a devenit campioană în Chile, profitând de înfrângerea lui Universidad Catolica cu 0-1 în partida cu Italiano.