Incidente la examen! Testul la matematică pentru absolvenţii gimnaziilor a apărut pe Internet
Testul la matematică pentru absolvenţii gimnaziilor a apărut pe internet în timpul examenului. Elevii claselor a noua, care au susţinut astăzi proba, au postat pe rețelele de socializare imagini cu subiectele de la testare. Fotografiile erau însoțite de mesaje de ajutor la rezolvarea exercițiilor.
În scurt timp, imaginile au fost șterse. Deocamdată, reprezentanții Ministerului Educației nu au fost de găsit pentru a comenta situaţia. Astăzi, peste 32 de mii de candidați, din peste o mie de instituții de învățămînt din țară, au susținut matematica.
Următorul examen, la limba de instruire, este joi, iar sesiunea se va încheia în data de 15 iunie cu disciplina istoria. Elevii care vor lua note negative vor mai avea o şansă să susţină testele în perioada 1-7 iulie.