INCIDENTE la mitingul pentru unirea Basarabiei cu România (VIDEO)
Mii de tineri din Republica Moldova au ieșit pe marile bulevarde din Bucureşti. Unirea Basarabiei cu România este ţelul lor, cu atât mai presant cu cât, spun ei, presiunile Rusiei se simt tot mai acut. Mai multe incidente au avut loc între demonstranți și forțele de ordine. Cel puțin cinci persoane au fost reținute, inclusiv unul dintre liderii unioniștilor, scrie digi24.ro.
ACTUALIZARE 16:35 - Mihai Vornicu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei a afirmat: „Vă pot confirma faptul că conform protocolului semnat la Primăria Capitalei, acetuia aveau un marș cu deplasare din zona Piața Unirii către Piața Victoriei, unde aici, la final, trebuia să se desfășoare un protest. Se pare că o parte dintre aceștia, de care organizatorul s-a dezis, a intenționat să intre pe Calea Victoriei, iar în acel moment colegii mei aflați în cordonul de ordine și siguranță publică i-au oprit. În urma acestui minor incident, cinci persoane au fost extrase și conduse la secția de poliție pentru a fi legitimate și pentru a se lua măsurile legale.(...) Nu pot confirma dacă la postul de poliție se află într-adevăr unul dintre organizatori: știu că doar cinci persoane au fost duse acolo.”
ACTUALIZARE 16:30 - Alina Ieremciuc, organizatorul evenimentului platforma Unionistă Actiunea 2012, a declarat pentru Digi24: „Noi suntem într-un miting pașnic, am urmărit traseul autorizat. (...) Aici e generația pe care Cioloș o așteaptă ca să facă unirea. Noi suntem aici generația tânără care vrea unirea. Nu înțelegem de ce suntem opriți când avem un proiect atât de frumos și demn pentru țara noastră.”
ACTUALIZARE 16: 15 -Problema a venit de la faptul că demonstranții aveau autorizația să parcurgă traseul Calea Unirii-Piața Universității, iar aceștia au vrut să treacă și pe Calea Victoriei. Tinerii nu au dat ascultare instrucțiunilor autorităților care nu au aprobat acest traseu și au mers pe Calea Victoriei.
Sunt câțiva lideri care se ceartă cu forțele de ordine, mai mulți tineri strigă „Unire”și „Piața Universității”.
ACTUALIZARE 16:00 -Incidente la mersul unioniștilor din capitală, la care participă mii de tineri din Republica Moldova.
Peste 200 de jandarmi au creat un lanț uman în jurul protestatarilor. Cel puțin trei persoane au fost reținute.
Piața Victoriei este blocată de cei strânși la mitingul unirii.
Ei cer unirea Basarabiei cu România, şi spun că aceasta ar trebui înfăptuită cât mai curând, pentru că presiunile Rusiei cresc de la o zi la alta.
Demonstrația a început la ora 15:00 si participă peste 2.000 de persoane atât din Republica Moldova, cât și din România la acest marș al unirii.
Vorbim despre un țel comun al celor strânși, de unire a Republicii Moldova cu România care se va realiza într-un fel sau altul. Ei vor sa aducă în fața politicenilor această problemă a unirii, o discuție veche pentru care acești oameni au mai ieșit în stradă.
Conform unor relatări de la fața locului, uni tineri au spus că presiunea rusească îi împinge tot mai mult spre acest gând al unirii.