Incidentul de aseară de la Ungheni a devenit motiv de dispută între PLDM şi PCRM
Campanie electorală cu scântei. Aseară, la finalul unei întâlniri electorale a lui Vladimir Voronin, un bărbat a fost agresat de gărzile de corp ale preşedintelui. Victima a fost dusă la spital pentru îngrijiri medicale, dar nu a avut nevoie de spitalizare. Reprezentanţii Serviciului de Protecţie şi Pază spun că bărbatul a avut o atitudine provocatoare şi a încercat să îl atace pe Voronin.
Incidentul de aseară de la Ungheni a devenit motiv de dispută între PLDM şi PCRM. Comuniştii spun că sunt împiedicaţi să organizeze în linişte întâlniri electorale. Iar, în legătură cu incidentul de ieri, ar putea da în judecată Partidul Liberal Democrat pentru lezarea onoarei şi demnităţii lui Vladimir Voronin. PLDM la rândul lui, respinge acuzaţiile şi îi acuză de cinism. Tot astăzi, Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, căruia îi aparţin ofiţerii care asigură paza fostului preşedinte, s-a autosesizat şi a iniţiat o anchetă internă. Ministerul de Interne califică acţiunile ofiţerilor de pază drept lipsite de profesionalism şi ieşite din comun, fiindcă a fost încălcată legea. Comisariatul de Poliţie din Ungheni a deschis dosar penal pe acest caz. Medicii spun că starea generală a bărbatului implicat în incident este satisfăcătoare.
Incidentul a avut loc joi seara, la Casa de Cultură din Ungheni. Bărbatul spune că a vrut să îi pună câteva întrebări liderului PCRM. A fost oprit însă de ofiţerii care îi asigurau paza fostului preşedinte.
Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a declarat pentru Publika TV că incidentul de la Ungheni o provocare.
Pe de altă parte, PLDM acuză comuniştii de cinism. Într-un comunicat de presă al PLDM se arată că informaţia difuzată de PCRM, potrivit căreia agresarea fizică a cetăţeanului Anton Cotici de către paza de corp a lui Voronin a fost o acţiune provocatoare, pregătită minuţios şi realizată cel mai probabil la solicitarea PLDM, este total aberantă şi demonstrează caracterul minciunos şi agresiv al campaniei electorale a PCRM.
La întâlnirea electorală au participat aproape 300 de oameni.