Înconjurat de rechini flămânzi. Cât costă un sejur în cel mai periculos hotel din lume
Embed:
Pentru cei care sunt dornici de senzații tari, hotelul Frying Pan este locul perfect pentru odihnă. Acesta se află în Oceanul Atlantic și este considerat cel mai periculos din lume.
Acolo poţi ajunge doar cu elicopterul, iar în jurul staţiunii mişună zeci de rechini. Hotelul este amplasat pe teritoriul unei foste stații de producere a energiei electrice, situată în regiunea de coastă a Carolinei de Nord din SUA.
Aceasta a fost abandonată la sfârșitul anilor '70. Hotelul este unul modest: nu are SPA, bazin şi nici mâncăruri din cele mai scumpe. Turiștii merg acolo pentru a pescui și a admira priveliștea apelor cristaline.
Trei zile de cazare, cu micul dejun inclus, costă aproximativ 500 de dolari pentru o persoană.