Încrederea revine. Volumul depozitelor deschise în bănci a ajuns la peste 62 de miliarde de lei
Piața bancară din Republica Moldova s-a schimbat în perioada mandatului guvernatorului Sergiu Cioclea. Cu date concrete a venit portalul de șriri Poșta de Știri, care a evidențiat într-un editorial, nivelul la care au ajuns economiile plasate în bănci.
"Unul din meritele guvernatorului in demisie, Sergiu Cioclea, este că în perioada scurtului său mandat a reușit să restabilească, să refacă încrederea în sistemul bancar.
Atât încrederea cetățenilor simpli, cât și a investitorilor care încep să se reîntoarcă pe piață. Sigur, este doar un început și mai este mult de lucru, dar importantă este tendința stabilită. Or, principalul activ al unei bănci, dar și a industriei bancare în general, este încrederea clienților. Fără încredere este aproape imposibil să construiești un business bancar sau a o piață viabilă.
Gradul de încredere poate fi măsurat prin mai multe metode, dar cel mai la îndemână este în funcție de evoluția economiilor populației plasate în bănci. Adică dacă populația îți încredințează spre gestionare propriii bani.
Dar să vedem ce a fost și ce este acum. În anii 2014-2015 sistemul bancar a primit o puternică lovitură de imagine și credibilitate, nivelul de încredere se eroda rapid, iar unii nu se temeau să facă cele mai sumbre pronosticuri.
De exemplu, din octombrie 2014 și până în octombrie 2015, din bănci au fost retrase economii în sumă de peste 9 miliarde de lei. Se crea impresia unei fugi dezordonate, pe fundal de panică.
Iar fuga clienților este foarte periculoasă dacă nu este stăvilită la timp. Anume pe acest fundal, de neîncredere totală, frâiele sistemului bancar au intrat pe mâinile relativ tânărului bancher – Sergiu Cioclea. O provocare pe care, cred, puțini sunt în stare să o accepte.
Un guvernator și un premier de sacrificiu, ar spune unii acum. Totuși, conlucrarea bună între banca centrală și Guvern au permis stabilizarea situației, dar și depășirea crizei atât bancare, cât și economice. Prin urmare a revenit și încrederea populației în sistemul bancar. Iar începând cu 2016 se intră într-o perioadă de restabilire și creștere a volumului de economii plasate în bănci. O demonstrează și statisticile. În luna octombrie 2018, volumul depozitelor deschise în bănci a ajuns la peste 62 miliarde de lei, cu peste 12 miliarde de lei (+ 24%) mai mult comparativ cu situația din octombrie 2015. (Vezi tabelul „Total depozite”)
De asemenea, a crescut încrederea populației în moneda națională. Dacă până în 2015 cota depozitelor în lei era, tradițional, mai mică, comparativ cu cea în valută străină, acum situația este exact inversă. De exemplu, din 2015 și până în prezent (conform situației din luna octombrie) valoarea economiilor în lei depuse la bănci a crescut cu 61% sau cu aproape 14 miliarde de lei. (Vezi tabelul „Depozitele în lei”)
Deja e treaba băncilor și a managementului lor să găsească cea mai eficientă cale, dar și cele mai bune instrumente de plasament pentru acești bani astfel încât ei să genereze profituri, inclusiv pentru deponenți. În acest context, este îmbucurătoare creșterea cererii pentru creditul bancar. Fapt ce face mai ușoară misiunea băncilor, cea de intermediere între cei care au bani și cei care au nevoie de ban. Iar businessul din Moldova, la sigur, are nevoie de infuzii de capital pentru dezvoltarea afacerilor existente, dar și pentru inițierea de noi proiecte", se arată într-o postare publicată de Poșta de Știri.
- Primele declarații ale prim-miniștrilor în cadrul ŞEDINŢEI COMUNE a Guvernului Moldovei și României
- Volumul creditelor acordate de bănci S-A MAJORAT substanţial. La cât a ajuns cifra în luna octombrie
- O grupare criminală specializată în jefuirea casetelor de valori din mai multe bănci ale lumii, destructurată