INCREDIBIL! A fost creată cea mai mică felicitare de Crăciun din lume. Încap 200 de milioane de exemplare pe suprafaţa unui timbru poştal (FOTO)
Cea mai mică felicitare de Crăciun din lume a fost creată de cercetătorii din Marea Britanie, care spun că 200 de milioane de exemplare ale acesteia ar încăpea pe suprafaţa unui timbru poştal clasic, scrie go4it.ro.
Felicitarea, creată de National Physical Laboratory (NPL), are dimensiuni de 15 x 20 micrometri. Un micrometru este a milioana parte dintr-un metru.
Felicitarea este creată dintr-un tip de silicon acoperit cu platină şi a fost ilustrată cu ajutorul laserului. Pe ea au fost inscripţionate silueta unui om de zăpadă şi cuvintele „Sărbători fericite".
Unul dintre inventatorii felicitării, profesorul David Cox, care a creat-o împreună cu profesorul Kin Mingard, a spus că tehnologia folosită are utilizări mai practice.
Astfel, instrumentele utilizate la crearea felicitării sunt folosite de obicei pentru a măsura dimensiunea unor elemente foarte mici din anumite materiale şi pot sta la baza conceperii unor noi tipuri de baterii şi semiconductori, a spus Cox.
NPL a anunţat că felicitarea de Crăciun care a stabilit recordul anterior avea dimensiuni de 200 x 209 micrometri.