INCREDIBIL! Culoarea și gustul roșiilor sunt falsificate în supermarket
Din verzi se fac roșii peste noapte! Roșiile de import ajunse în rafturile supermarketurilor din Timișoara sunt vopsite cu o super tehnologie, a explicat un profesor al Universității de Știinte Agricole și Medicină Veterinară Regele Mihai I al României, transmite businessmagazin.ro.
Întrebat de ce roșiile din marile magazine nu au niciun gust, dar arată impecabil, profesorul a explicat că acestea cresc cu totul altfel decât știm noi, iar serele arată ca în filmele Science Fiction. Rădăcinile acestora sunt în apă și se stropesc cu elemente nutritive și tratamente într-un mod extrem de precis și calculat pe calculator, ceea ce nu-i neapărat rău. Roșia are gust când își acumulează și își sintetizează partea de zahăr, primind lumină de la soare.
"Din păcate acestea sunt stimulate și pentru a-și schimba culoarea. Nu e normal, dar e comercial." Profesorul mai explică că atunci când un supermarket comandă o cantitate de roșii, aceasta se face cu 24 de ore înainte, roșiile fiind încă verzi. Mai apoi, se introduce în apă o anumită substanță care le dă acea culoare frumoasă de roșu.