INCREDIBIL! Cum a încercat o moldoveancă să ajungă în Marea Britanie
O cetăţeancă a Republicii Moldova a încercat să ajungă în Marea Britanie printr-o metodă radicală. Ea s-a ticsit în valiza soţului, care avea permis de şedere în Regatul Unit. Planul lor a fost deconspirat de autorităţile engleze.
Cei doi au ajuns în portul Denver cu maşina, după ce au traversat Canalul Mânecii la bordul unui feribot. După ce au fost prinşi de autorităţi, soţul femeii a mărturisit că a avut un motiv întemeiat de a recurge la acest gest disperat.
Anterior, soţiei sale i-a fost respinsă de două ori cererea de eliberare a vizei în Marea Britanie. Moldoveanca a fost nevoită să revină acasă.
Bărbatul a fost condamnat la 14 luni de detenţie cu suspendare, 100 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii şi amendă de 400 de lire sterline.