INCREDIBIL! La doar 28 de ani s-a căsătorit cu o femeie de 82 de ani, după ce s-a îndrăgostit de vocea ei la telefon
Un bărbat de 28 de ani din Indonezia s-a căsătorit săptămâna trecută cu o femeie de 82 de ani, după ce ea l-a sunat din greșeală și acesta s-a îndragostit de vocea ei de la telefon, scrie libertatea.ro.
Martha Potu (82 de ani) l-a sunat, în mod accidental, pe Sofian Loho Dandel ( 28 de ani), formând greșit un număr de telefon, iar tânărul a rămas fermecat de vocea ei, fapt pentru care a continuat să o sune, simțindu-se îndrăgostit nebunește de ea.
După mai multe discuții telefonice, cei doi au decis să se întâlnească, iar Sofian s-a dus la ea acasă și a rămas uimit când a văzut că persoana care i-a deschis ușa este o văduvă de 82 de ani și femeia de care el era îndrăgostit.
Șocul a fost extrem de mare pentru că Potu nu și-a dezvăluit niciodată vârsta, iar el nu-și imagina că aceasta este o femeie cu riduri și pielea lăsată, care este cu 54 de ani mai mare decât el.
Cu toate acestea, Sofian a decis să nu renunțe la femeia pe care o iubea, spunând că faptul că arată diferit de felul în care și-a imaginat-o el nu îi schimbă sentimentele pentru ea.
Femeia i-a povestit că este singură de 10 ani, de când soțul ei a murit, iar cei doi copii ai săi au plecat în alte țări să muncească, în speranța unui trai mai bun.
Impresionat de povestea ei, tânărul nu a mai stat pe gânduri și a cerut-o de nevastă.
Astfel, pe 18 februarie, la un an de când Martha l-a sunat din greșeală, cei doi au mers în fața altarului și și-au jurat iubire veșnică, în fața prietenilor și familie, în North Sulawesi, Indonezia, Dandel promițându-i miresei sale că nu o va părăsi niciodată.