INCREDIBIL! Noul record anunţat de directorul Apple
Apple se poate lăuda cu o performanţă demnă de Cartea Recordurilor. Gigantul american a reuşit să vândă, în doar trei zile, telefoane iPhone 6S și 6S Plus în valoare de 10 miliarde de dolari. Aproape că a devenit un clişeu faptul că, în fiecare an, Apple lansează un nou telefon și spulberă recordul obţinut cu modelul anterior.
Noul record a fost anunţat de către directorul Apple, iar vestea a confirmat poziţia dominantă a companiei în industria smartphone-urilor.
Cifra este de 13 milioane de unități vândute în primele trei zile de la lansare, recordul anterior atingând cifra de 10 milioane de exemplare pentru iPhone 6 şi 6 Plus. Noua serie iPhone 6S şi 6S Plus a ajuns, din 25 septembrie, în 12 ţări din Europa, Asia și America, altele 40 urmând să ajungă în aceeași listă, începând cu 9 octombrie.
Până la finalul acestui an, Apple va livra noile sale modele către cumpărători din 130 de ţări, performanţele vânzărilor urmând să fie făcute publice abia în 2016.