INCREDIBIL! Nu o să-ți vină să crezi cât a costat cel mai lung drum cu taxiul
Cel mai lung drum făcut cu taxiul a măsurat 69.716 km şi a costat 79.006 lire sterline.
Recordul, omologat oficial în mai 2012 de către Guinness World Records, a fost realizat de trei tineri englezi, Paul Archer, Johno Ellison şi Leigh Purnell, care au condus, cu schimbul, un taxi londonez fabricat în 1992. L-au cumpărat cu 1.500 de lire sterline de pe site-ul eBay, deşi i-au adăugat, ulterior, câteva îmbunătăţiri, potrivit descopera.ro.
Expediţia celor trei a pornit la 17 februarie 2011, din faţa Muzeului Transporturilor din Londra. S-a încheiat, în acelaşi loc, la 11 mai 2012, după ce taxiul celor trei a făcut înconjurul lumii.
Traseul a inclus, printre altele, Belgia, Olanda, Finlanda, Rusia, Polonia, Italia, Pakistan, SUA, în total peste 50 de ţări de pe patru continente. Mai în glumă, mai în serios, cei trei au explicat lungimea acestui traseu prin faptul că "întotdeauna, taximetriştii aleg cel mai lung drum până la destinaţie".
O altă performanţă realizată de cei trei londonezi a fost cea mai mare altitudine la care s-a aflat un taxi. Astfel, ei s-au aflat la 5.225 metri înălţime, în regiunea Golmund din China.
În timpul călătoriei lor, londonezii au reuşit să strângă aproximativ 20.000 de lire sterline pentru Crucea Roşie.
Precedentul record de cel mai lung drum parcurs cu taxiul a fost 34.908 km şi a fost realizat în 1994.
- Moş Crăciun a pornit la drum şi împarte daruri copiilor. Urmăreşte în DIRECT călătoria celui mai iubit bătrânel
- Pericol în transportul public. Ce a păţit o tânără în timpul călătoriei cu maxi-taxiul (VIDEO)
- Încă un drum european va fi dat în exploatare. Ministrul Transporturilor a inspectat şantierul