INCREDIBIL! Povestea bărbatului de 93 de ani care a avut 86 de soții
Un nigerian devenit celebru în întreaga lume pentru faptul că a fost obligat de un tribunal islamic să divorțeze de 82 dintre cele 86 de soții a murit, la vârsta de 93 de ani, a anunțat luni un reprezentant al familiei sale, relatează agerpres.ro.
"Baba refuza să-și ia medicamentele. Așa trăia el. Familia sa este încă intactă. Cele 86 de soții au fost alături de el când a murit", a declarat pentru AFP Salahu Bello.
Muhammadu Bello Masaba "s-a stins sâmbătă în locuința sa din statul Niger", situat în centrul Nigeriei.
În 2008, un tribunal islamic care veghează la aplicarea sharia — legea islamică instituită în 12 state din Nigeria — a dispus arestarea sa pentru "dispreț ostentativ față de legile religioase" și pentru "uniune ilegală cu 86 de soții".
După ce bărbatul a fost încarcerat, cele 86 de soții și 20 dintre cei 170 de copii ai săi au demonstrat în fața tribunalului tradițional din Minna, pentru a-și exprima susținerea.
Bărbatului i s-a ordonat de către tribunalul islamic să mai păstreze doar patru soții, în conformitate cu preceptele religiei sale.
Însă Masaba — supranumit Baba (tată n.r.) — a refuzat, dând asigurări că nu a încălcat niciun principiu religios.
A acceptat însă în cele din urmă să se supună sentinței, după ce a fost amenințat pe rând de instanța islamică cu condamnarea la moarte și cu evacuarea din locuință.
Salahu Bello a declarat că Bello Masaba a lăsat în urma lui "o moștenire de încredere, de compasiune și de supunere față de Allah".
"A murit la vârsta de 93 de ani și oricine la vârsta asta trebuie să se aștepte la probleme de sănătate", a adăugat el.