INCREDIBIL! Un bărbat a furat date de pe cardurile bancare a peste 20 de milioane de oameni
Furt fără precedent în Coreea de Sud. Datele personale de pe cardurile bancare a peste jumătate din populaţia ţării au fost furate şi vândute unor firme de marketing. Furtul a fost comis de către un angajat al unei companii specializate în evaluarea situaţiei financiare a clienţilor băncilor.
Angajatul companiei a copiat numele, codul numeric personal şi datele de pe cardurile de credit a peste 20 de milioane de sud-coreeni, clienţi ai trei mari instituţii bancare. Amploarea furtului a fost descoperită după ce suspectul a fost arestat. Au fost arestaţi şi managerii companiilor care ar fi cumpărat datele.
În acelaşi timp, directorii instituţiilor bancare şi-au cerut public scuze de la clienţii care au avut de suferit şi spun că-i vor oferi despăgubi.
Cazul nu este primul de acest gen pentru Coreea de Sud. În 2012 doi hackeri au fost arestaţi după ce au furat datele personale a peste opt milioane de clienţi ai unei companii de telefonie mobilă.