Inculpaţii care vor spune minciuni la proces riscă să stea după gratii
Dosar penal pentru mărturii false. Asta riscă persoanele inculpate care vor spune minciuni la proces. Astfel, pe lângă acuzaţiile de bază, persoanele care vor spune neadevărul procurorilor vor fi cercetate în două dosare penale. Aceste prevederi au fost incluse în proiectul de modificare a Codului de procedură penală, care urmează să fie prezentat Parlementului.
"Inculpatul are dreptul la tăcere, iar în cazul în care acesta va face declaraţii false, va fi cercetat în două cauze penale. Dacă a făcut declaraţii, atunci acestea trebuie să fie veridice, în caz contrar va fi tras la răspundere penală pentru declaraţii mincinoase", a declarat Ruslan Popov, şeful Direcţiei control al urmăririi penale şi asistenţă metodică a Procuraturii Generale.
Potrivit procurorilor, pentru declaraţii false inculpatul riscă de la 2 la 5 ani privaţiune de libertate.