Incursiuni în Europa! O navă militară rusească a intrat în apele zonei economice exclusive ale Portugaliei
Rusia continuă seria de incursiuni teritoriale în Europa. Marina portugheză a interceptat o navă rusească, ce a intrat în apele zonei economice exclusive ale țării. Pe fondul acţiunilor provocatoare ale Moscovei, NATO a început exerciţii militare în Lituania.
Marina portugheză a identificat vasul rusesc de cercetare la aproximativ 22 de kilometri depărtare de ţărm. Nava a fost escortată până în apele internaţionale. Incidentul vine la o săptămână după ce Portugalia a fost nevoită de două ori să trimită avioane de vânătoare ca să intercepteze bombardiere ruseşti aflate în apropierea coastelor sale.
Săptămâna aceasta, NATO a fost în alertă, după ce zeci de avioane ruseşti, printre care şase bombardiere care pot transporta arme nucleare, au fost semnalate deasupra Mării Negre, Mării Baltică şi Mării Nordului. În contextul situaţiei tensionate, nouă ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice desfăşoară exerciţii militare în Lituania.
La manevre au fost mobilizate 300 de blindate, 2.000 de soldaţi lituanieni şi 500 de militari din Cehia, Estonia, Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Lituania, Luxemburg, Ungaria şi Germania.
"În cadrul exerciţiilor planificăm să îmbunătăţim interoperabilitatea cu partenerii noştri, ca să fim capabili să comunicăm şi să luptăm ca o singură unitate", a spus un militar american.
Exerciţiile militare se vor încheia în 14 noiembrie.