Îndeletnicire milenară: Moldovenii fac vin şi în Ziua de combatere a alcoolismului
Locuitorii satului Cobani, din raionul Glodeni, profită de vremea bună ca să strângă strugurii şi să facă vin, chiar dacă autorităţile au decretat pentru astăzi Ziua Naţională Fără Alcool. Gospodarii sunt convinşi că îndeletnicirea lor nu vine să sfideze politicile guvernamentale de combatere a alcoolismului.
În fiecare an, Anatol Botnari face câte o tonă şi jumătate de vin. Bărbatul spune că de cele mai multe ori, nu reușește să consume tot vinul și-i rămâne de la an la an:
"Avem 20 de ari de vie și facem o tonă, o tonă jumătate de vin. Şi-apoi tot anul avem cu ce ne petrece. Acest butoi este pentru țuică, acesta mai mare pentru vin alb, iar cel mai mare butoi e pentru vin negru. Iarna le umplem, doar că nu îl bem pe tot."
Oamenii spun că vinul nu dăunează, dacă este consumat în cantități mici:
"Iată așa e tradiția noatră la țară, dacă strângi, iese. Consumăm când vine unul, vine altul, mai dăm la băieți la oraș sau bem noi, iar ce rămâne îl face țuică. Dacă este, câte un pahar-două pe zi chiar recomandăm că este vin curat."
"Aproape fiecare gospodar are vie, alții fac și țuică. Dacă vine cineva în ospeție, nu-i primit cu ceai şi cafea, dar cu vin și țuică. Se consumă mai mult când vine cineva în ospeție, de sărbători, de Paşte, de Crăciun, de Anul Nou."
Primarul localității, Ion Plută, spune însă că în Moldova se consumă mult vin deoarece nu se respectă legislația cu privire la consumul de alcool.
"Trebuie de înăsprit legea în ceea ce privește comercializarea alcoolului minorilor. Noi vedem minori seara, beți, cu sticlele sub braţ. Ei consumă, nu omul care muncește toată ziua. Mai mult consumă cei care nu au ce face."
În satul Cobani locuiesc aproximativ 3 000 de locuitori.