Îndemnul Papei Francisc pentru catolici și ortodocși înaintea începerii Jubileului Milostivirii
Papa Francisc a îndemnat duminică, înaintea începerii Jubileului Milostivirii, ca relațiile dintre catolici și ortodocși să se inspire mereu din respect, iubire, iertare și coexistență frățească, informează EFE, citat de Agerpres.
"Mâine are loc a 50-a aniversare a unui eveniment memorabil pentru relațiile dintre catolici și ortodocși. La 7 decembrie 1965, în ajunul încheierii Conciliului Vatican II, cu o Declarație comună a papei Paul al VI-lea și a patriarhului ecumenic Atenagoras, erau șterse din memorie sentințele de excomunicare trimise între Biserica Romei și cea a Constantinopolului în 1054", a amintit papa.
"Este cu adevărat providențial faptul că acest gest istoric de reconciliere, care a creat condițiile pentru un nou dialog între ortodocși și catolici în iubire și adevăr, este amintit chiar înainte de începerea Jubileului Milostivirii. Nu există cale autentică spre unitate fără a cere iertare lui Dumnezeu și între noi pentru păcatul dezbinării între creștini', a spus papa la rugăciunea 'Angelus', în fața a mii de credincioși în Piața Sf. Petru.
"Să-l amintim în rugăciunea noastră pe dragul patriarh ecumenic Bartolomeu și pe ceilalți Întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe și să-i cerem Domnului ca relațiile dintre catolici și ortodocși să fie mereu inspirate de iubire fraternă", a concluzionat el.
Dacă relațiile Romei cu acest patriarh sunt foarte strânse, apropierea este mai dificilă cu celelalte Biserici, în special cu cea mai numeroasă, Biserica Ortodoxă Rusă.
Spre deosebire de protestanți, ortodocșii au puține diferențe doctrinare față de catolicism, și papii de după Vatican II și-au afirmat dorința arzătoare de a depăși schisma și a restabili unitatea. Marea schismă între Roma și Constantinopol datează din 1054.