Independenţa Moldovei nu s-a născut peste noapte în 1991. Anterior acelui an, moldovenii au mai ieşit în stradă şi au cerut să fie liberi. Uneori au plătit scump pentru asta. Aşa s-a întâmplat pe 7 şi 10 noiembrie 1989. Atunci, cu preţul unor ciocniri violente cu miliţienii, a fost blocată parada militară dedicată revoluţiei din octombrie 1917.

7 noiembrie 1989. Ora opt dimineaţa. În Piaţa Victoriei, botezată ulterior Piaţa Marii Adunări Naţionale, pornise deja parada militară dedicată Revoluţiei din octombrie. Dar un grup de tineri, printre care reprezentanţi ai Frontului Popular, au împiedicat desfăşurarea evenimentului.

”Băieţii care eram am început să sărim peste camioane şi să rupem cordoanele de poliţişti care stăteau pe trotuare. Şi ne-am rupt spre Piaţă cu scandări, cu urlete, cu jos Grosu, jos comuniştii”, își amintește politicianul Iurie Roșca. 

Parada s-a oprit. Mai marii Moldovei sovietice, aflaţi la tribunele oficiale, s-au retras imediat, fără a mai citi obişnuitele discursuri triumfaliste. Două zile mai târziu s-a întrunit Biroul Politic al Comitetului Central al PCRM. La şedinţă s-a hotărât arestarea celor vinovaţi de organizarea mitingului anarhist. 

10 noiembrie 1989. Ora cinci după-amiază. A fost momentul unui protest fără precedent. Aproape zece mii de oameni revoltaţi au luat cu asalt clădirea Ministerului de Interne cerând eliberarea tinerilor arestaţi. Şi toţi scandau "JOS COMUNISMUL". A urmat o ploaie de pietre aruncate spre clădire şi, în cele din urmă, oamenii au incendiat o aripă a acesteia. 

”În momentul în care încercam să spargem cordoanele am fost de mai multe ori loviţi de poliţişti. De mai multe ori am nimerit în zona care erau gaze lacrimogene. Poliţiştii loveau cu bâtele, bastoanele”, povestește unul dintre participanții la proteste Roman Chircă.

În urma ciocnirilor violente cu forţele de ordine, zeci de protestatari au avut nevoie de îngrijiri medicale.

”Au fost plăgi cu traumatisme cranio-cerebrale uşoare, au fost plăgi ale membrelor inferioare, au fost fracturi de coaste. Era vorba de bărbaţi şi de tineret mai mult”, spune Nicolae Glavan, șeful Secţiei Traumatoligie a Spitalului de Urgenţă. 

Din fericire, nimeni nu şi-a pierdut viaţa. Conducerea de atunci a ţării a instituit stare de urgenţă, dar nu a dat ordin să iasă forţele armate în stradă să liniştească mulţimea. 

”Dacă de pildă se ivea măcar un paraşutist, un disantnic (pilot, militar) atunci era nu numai vărsare de sânge pe Piaţă acolo, putea să aducă la război civil”, crede fostul membru al Biroului Comitetului Central Grigore Eremei.

N-a fost război. În schimb, evenimentele din noiembrie 1989 au activat puternic mişcarea de eliberare naţională.