India: 33 de oameni au murit, iar alţii 35 au fost răniţi după ce autobuzul în care se aflau a fost lovit de un tren
Embed:
canal tv
Cel puţin 33 de oameni au murit, iar alţi 35 s-au ales cu răni grave, după ce autobuzul în care se aflau a fost lovit, în plin, de un tren. Accidentul s-a produs în statul indian Uttar Pradesh.
Pasagerii aflaţi în autocar se întorceau de la o nuntă. Şoferul încerca să traverse o porţiune a căii ferate, în momentul în care un tren express a lovit autobuzul. Echipele de intervenţie continuă, şi la această oră, să scoată dintre fiare corpurile neînsufleţite ale pasagerilor, în timp ce răniţii sunt transportaţi la spital.
Oficialii au declarat că a fost iniţiată o anchetă în acest caz. Accidentele feroviare sunt frecvente în India, unde trenurile transportă zilnic aproape 30 de milioane de pasageri.