India a depășit China la numărul deceselor cauzate de COVID-19
India are acum mai multe decese cauzate de noul coronavirus decât China, țară unde a început pandemia.
Sursa citată menționează că numărul morților în India a ajuns, joi, la 4.695, depășind China, care a raportat 4.638 de victime din decembrie 2019, când a fost declanșată epidemia la Wuhan.
Națiunea cu o populație de 1,3 miliarde de oameni are acum cel mai mare număr de victime din Asia, cu excepția Iranului. India este cea mai recentă țară care depășește China la numărul deceselor provocate de noul coronavirus, în timp ce focarele se îndreaptă către țările în curs de dezvoltare.
În India, numărul total de cazuri este deja de aproximativ două ori mai mare decât cel din China și depășește, de asemenea, pe cele din Iran. Infecțiile au crescut joi la 165.069, a noua cea mai mare la nivel global, conform datelor de la Johns Hopkins University.
Experții din domeniul sănătății au avertizat la începutul acestui an despre pericolele pe care coronavirusul le prezintă națiunilor în curs de dezvoltare, cum ar fi India, care au mai puține strategii pentru a combate răspândirea bolii decât țările mai bogate.
Carantina a început în India pe 25 martie și urmează să se încheie pe 31 mai, scrie libertatea.ro.