India din Moldova. Satul cu o istorie de 300 de ani şi doar 10 locuitori VIDEO
Oamenii din India gătesc bucate tradiţionale moldoveneşti. Este vorba despre un sătuc din raionul Grigoriopol, de pe malul stâng al Nistrului, cu doar 10 oameni. Pe timpuri, localitatea se mândrea cu peisajele de o frumuseţe rară. Acum, aici nu este nici magazin, nici şcoală, nici gazoduct.
Toponimul India are o explicaţie curioasă. În rest, viaţa de aici nu se deosebeşte de situaţia altor sate din ţară.
Sătucul, amplasat pe malul stâng al Nistrului, a fost numit India din cauza asemănării de pe hartă a graniţelor satului India cu cele ale statului India. "Venea apa şi îneca mereu acest loc, era numai o ieşire, cum e în India. India unde este? La Nistru", a relatat o localnică.
Oamenii de prin partea locului nu vor să plece din sat, în pofida lipsurilor pe care le înfruntă. "Noi ne mândrim că trăim în India. Eu când vin la Chişinău şi sunt întrebată de unde vin, răspund că de la India. Un pic m-am bronzat, m-am odihnit. Nu toţi ştiu despre satul acesta. Însă îmi pare rău, eu, ca medic, aş face aici un sanatoriu pentru copii", a spus o locuitoare din India.
Mulţi dintre locuitorii Indiei speră că, mai degrabă sau mai târziu, vor veni şi vremurile bune, când localitatea va înflori din nou. "În acest an, pe locul unde cândva era o biserică a fost instalată o cruce. Dintr-o localitate care nu are biserică dispar şi locuitorii. Considerăm că, după instalarea crucii, în sat vor reveni copiii, nepoţii, strănepoţii, deoarece aici este frumos ca în rai", a constatat un bărbat.
Oamenii spun că localitatea India are o istorie de trei sute de ani.