India intenţionează să trimită în spaţiu prima misiune cu echipaj uman formată din trei astronauţi
Foto: newsnation.in
India va trimite un echipaj format din trei astronauţi în spaţiu până în 2022, prima misiune cu echipaj uman din cadrul programului său spaţial, a anunţat vineri guvernul de la New Delhi, potrivit AFP.
Consiliul de miniştri a aprobat un buget de 1,2 miliarde de euro pentru dezvoltarea şi realizarea programului Gaganyaan (''vehicul spaţial'' în limba hindi), potrivit unui comunicat oficial.
Decizia vine după un discurs susţinut în luna august de premierul Narendra Modi, care a anunţat că India va trimite în spaţiu ''un bărbat sau o femeie'' în 2022 sau înainte, dacă este posibil.
Programul va utiliza racheta de fabricaţie indiană GSLV-MkIII şi va realiza două zboruri de test fără echipaj uman urmate de un zbor cu echipaj uman pe orbita terestră joasă, cu o durată cuprinsă ''între perioada orbitală şi un maximum de şapte zile''.
Creat în anii '1960, programul spaţial indian se distinge atât prin obiectivele sale ambiţioase, cât şi prin cumpătarea sa bugetară, operând la costuri mult sub cele ale altor programe spaţiale, scrie Agerpres.ro.
ISRO, agenţia spaţială indiană, a atras atenţia lumii întregi când a plasat o sondă pe orbita planetei Marte în 2014 cu un buget de doar 73 de milioane de dolari, în comparaţie cu 671 de milioane de dolari cheltuiţi de NASA pentru o misiune similară.
Anul trecut, ISRO a reuşit plasarea pe orbită a unui număr record de 104 sateliţi la bordul unei singure rachete.
Administraţia de la New Delhi şi-a făcut cunoscută dorinţa de a lansa sateliţi comerciali pe o piaţă într-o continuă creştere determinată de companiile de internet şi telefonie care au nevoie de mai multe mijloace de comunicare.
În plus faţă de concurenţa altor puteri spaţiale, India trebuie să facă faţă, pe acest segment, dezvoltării companiilor private specializate, protagonistele unei tendinţe antreprenoriale denumite ''new space'', precum SpaceX, deţinută de miliardarul Elon Musk, sau Blue Origin, a fondatorului Amazon, Jeff Bezos.