India și-a închis rețeaua de cale ferată pentru prima oară în ultimii 167 de ani
Rețeaua de cale ferată din India, cea mai veche din Africa, a fost închisă pentru prima dată în ultimii 167 de ani, pe data de 25 martie, atunci când Narendra Modi, prim-ministrul țării, a anunțat impunerea stării de urgență.
Oficialitățile au decis să transforme cele circa 20.000 de trenuri în spitale sau spații de cazare pentru cei aflați la izolare, a notat CNN.
Acum, această rețea care este a patra cea mai dezvoltată din lume și compania din India cu cei mai mulți angajați, are o rețea de 125 de spitale, astfel că are expertiza pentru a mări numărul de paturi de spital în trenuri.
India a impus unui număr de 1,3 miliarde de oameni să stea în casă, iar numărul de îmbolnăviri a rămas relativ mic, fiind înregistrate (la 1 aprilie), doar 4.288 de cazuri și 117 decese. Sistemul medical din India nu și-a atins încă gradul de ocupare maxim, dar autoritățile s-au gândit la o variantă de urgență, în caz că numărul cazurilor va exploda, scrie libertatea.ro
„Acum, rețeaua de cale ferată din India va oferi paturi curate, igienice pacienților care vor avea nevoie de ele pentru o bună recuperare”, a spus Piyush Goyal, ministrul transporturilor fevoiare din India.
După impunerea stării de urgență, 67,368 kilometri de cale ferată au intrat în „pauză”.
Primele 5.000 de locuri în vagoane vor fi gata în curând, iar alte mii de locuri pentru infectații cu coronavirus vor putea fi amenajate rapid. În fiecare vagon igienizat vor putea fi internați 16 pacienți, dar vor fi locuri și pentru personalul medical. Guvernul indian a decis, de asemenea, să transforme toate fabricile care lucrau pentru rețeaua de căi ferate să facă acum paturi, tărgi, măști medicinale etc.
India are un sistem medical cu o capacitate destul de redusă de paturi. În principiu, spitalele pot oferi circa 0,5 paturi pentru pacienți la mia de locuitori, iar majoritatea sunt grupate în marile metropole.