India şi Indonezia ar putea completa lista statelor care interzic telefoanele Blackberry
India şi Indonezia ar putea completa lista guvernelor care intenţionează să interzică utilizarea unor funcţii multimedia ale telefoanelor mobile Blackberry. Asfel, milioane de utilizatori nu-şi vor mai putea folosi "telefoanele inteligente".
De ieri, oficial, telefoanele BlackBerry nu mai funcţionează în Arabia Saudită. BBC scrie, însă, că serviciul de mesaje scurte, interzis, a fost repus în funcţiune după patru ore. Guvernul saudit nu a confirmat această informaţie. Saudiţii sunt preocupaţi de accesul la Internet, mai ales la site-urile pornografice şi politice.
O măsură similară va fi luată în octombrie de Emiratele Arabe Unite. Ţările din Golful Persic nu au putut obţine de la Research in Motion, producătorul Blackberry, modificarea aparatelor, pentru a fi conforme legislaţiilor locale în materie de securitate. De fapt, aceste ţări ar dori să poată controla telefoanele multimedia.
Cei de la Research in Motion spun, însă, că nu acordă privilegii anumitor ţări şi că "datele personale sunt protejate în acelaşi fel, peste tot în lume".
Telefoanele Blackberry au un sistem special de criptare a datelor. Informaţiile de pe telefoane trec doar prin serverele companiei din Canada. Respectiv, serviciile secrete şi poliţia nu pot avea acces la informaţii.
Pe piaţa mondială a smartphone-urilor, Nokia deţine o cotă de 40 la sută, fiind urmată de Research in Motion, cu 19 procente. Producătorul american Apple deţine 14 la sută din piaţa telefoanelor inteligente.