Indiferență fără limite! Momentul în care doi polițiști de frontieră se fac că nu observă cum un tânăr este îmbrâncit și amenințat cu un cuțit (VIDEO)
Incident la o stație PECO din raionul Briceni. Un bărbat a îmbrâncit și a amenințat cu un cuțit un angajat al magazinului de pe teritoriul benzinăriei. Mai mult, totul s-a petrecut sub privirile a doi polițiști de frontieră, care se făceau că nici nu observă cele întâmplate.
Site-ul deschide.md a intrat în posesia materialului video, în care are loc întreaga scenă. Dim imagini se poate observa cum individul trece după tejghea și îl agresează pe vânzătorul de la stația PECO. În ajutorul angajatului a venit un alt bărbat, care a încercat să-l calmeze pe agresor, însă la puțin timp distanță, acesta a atacat din nou vânzătorul.
Cei doi polițiști de frontieră se aflau chiar în fața tejghelei, așteptând să își achite cumpărăturile. Se pare că incidentul petrecut i-a lăsat cu indiferență, deoarece niciunul dintre ei nu a intervenit.
Poliția de Frontieră a venit cu o reacție pe acest caz. Într-o postare pe Facebook se menționează că ”Poliția de Frontieră regretă lipsa de reacție din partea angajaților, condamnă orice inacțiune de acest gen și indiferența manifestată față de acțiunile huliganice.” Totodată, oamenii legii au menționat că, pe acest caz a fost inițiată o anchetă de serviciu, care va stabili toate circumstanțele incidentului dat.
”Ne ASUMĂM responsabilitatea de a investiga obiectiv conjuctura pentru a nu se mai întâmpla astfel situații.”, se menționează în postarea de pe pagina de Facebook al Poliției de Frontieră.
Contactat de către deschide.md, șeful Serviciului Protecție Internă și Anticorupție, Ion Mămăligă, a declarat:
”Evident că această atitudine manifestată de cei doi angajați MAI, în timp ce au asistat la o încălcare grasă a ordinii publice și nu au intervenit, nu face față instituției, funcțiilor deținute, dar nici uniformei pe care o poartă. Vom lua toate măsurile de rigoare în acest caz, iar cei doi vor fi trași la răspundere disciplinară sau poate chiar penală, în dependență de rezultatele anchetei”, a spus Mămăligă.