Indonezia se aşteaptă la 400.000 de naşteri suplimentare, ca urmare a pandemiei
Indonezia ar putea cunoaşte un „baby boom” cu peste 400.000 de naşteri suplimentare ca urmare a măsurilor de izolare aflate în vigoare care limitează accesul la contraceptive, a declarat marţi agenţia naţională responsabilă cu planificarea familială.
Micile clinici au fost nevoite să se închidă iar medicii au afirmat că au primit mai puţini pacienţi după ce arhipelagul din Asia de Sud-Est a implementat măsuri de izolare parţială pentru a opri epidemia de coronavirus.
În aceste condiţii, accesul la contraceptive şi consultaţiile de planificare familială au devenit mai dificile, a spus agenţia.
„Mulţi oameni se supun directivelor guvernamentale şi stau acasă, cu excepţia situaţiilor de urgenţă. Şi cred că pentru mulţi contracepţia nu este considerată o situaţie de urgenţă”, a declarat Hasto Wardoyo, şeful serviciului indonezian de planificare familială şi pentru populaţie (BKKBN), potrivit Agerpres.
La începutul anului viitor, Indonezia, a patra ţară ca populaţie din lume, ar putea avea 420.000 de copii în plus faţă decât se aştepta, conform calculelor BKKBN.
Agenţia responsabilă cu planificarea familială estimează că circa 10% din publicul său nu mai are acces la mijloacele de control al naşterilor şi se aşteaptă la o creştere a numărului acestora în raport cu cei 4,8 milioane de bebeluşi care se nasc în medie în fiecare an în Indonezia, o ţară cu peste 260 de milioane de locuitori.
Agenţia a afirmat că a trimis personal din uşă în uşă pentru a furniza mijloace de contracepţie celor care doresc acest lucru. În Indonezia, 95% dintre cei care folosesc contraceptive sunt femei, în timp ce foarte puţini bărbaţi folosesc prezervative, a mai spus agenţia.