Îndrăgostiţi de powerlifting. Lotul naţional al Moldovei despre beneficiile acestui sport şi succesul înregistrat
Powerliftingul este în Republica Moldova un gen de sport în plină expansiune. În ţară există 15 cluburi din care sunt selectați sportivii pentru formarea lotului naţional.
Victor Ciobanu face powerlifting de mai bine de zece ani şi este mentorul reprezintanților țării noastre pe arena internaţională. El susține că acest gen de sport este unul care îţi testează limitele.
"Este o probă în care se vede forţa unui bărbat, iar forţa după cum ştim noi, formează caracterul", a spus Victor.
Pentru unii din discipolii săi powerliftingul nu a fost disciplina cu care şi-au început cariera sportivă. Prima dragoste a lui Gheorghe Dolinţă a fost boxul, însă, după o perioadă de timp, a renunţat la acesta:
"Este un sport excelent, dar nu cred că este de mine. Au fost unele probleme de sănătate, probleme ce nu mi-au permis să continui în acea direcție. După care m-am retras şi am încercat să caut alte soluţii. Iată că am găsit-o şi sunt mândru că am ajuns la etapa la care sunt".
Victor Gogu combină powerliftingul cu munca. El este agent de securitate şi spune că acest gen de sport îl ajută la serviciu: "În munca mea pot să spun că mă ajută mult, deoarece în pază trebuie să ai forţă. Plus la atât şi o tărie de carcter şi răbdare. Nu este chiar atât de uşor să lucrezi în securitate".
Cristian Pânzari este tânăra speranţă a powerliftingului moldovenesc. La vârsta de doar 18 ani el are un program foarte încărcat, deoarece anul viitor va susţine Bacalaureatul și este nevoit să se dedubleze. Dar sala de forţă deja i-a devenit a doua casă, iar greutăţile - cei mai buni prieteni.
"Mă descurc şi cu temele. Nu merg la şcoală nepregătit, pentru că vreau să susţin şi BAC-ul pe note cât mai bune. Simt o altă atmosferă. Când intru aici, nu am nicio grijă. Nici o problemă. Uit de tot timp de câteva ore. Mă simt altfel", a explicat Cristain.
"El absolut de loc nu fumează. Nu întrebuinţează alcool. Este pe un regim alimentar, un regim de odihnă. Ceea ce îi dă posibilitate în învăţământ. Adică, creştem o generaţie care să promoveze valorile sportului la noi", a povestit Victor Ciobanu.
Recent, powerlifterii moldoveni au participat cu mult succes la Campionatele Mondiale de specialitate. Lotul național s-a întors din Italia cu nu mai puțin de 7 medaliați cu aur din cei 9 sportivi care au reprezentat ţara.
- Mici campioni, cu VISURI MARI. Sute de copii și tineri au evoluat la Campionatul Naţional de Taekwondo
- SUCCES ENORM la Campionatul Mondial de powerlifting. Moldova s-a ales cu ŞAPTE MEDALII DE AUR
- TENSINUNE MAXIMĂ la Campionatul Naţional de kick-boxing! Sute de sportivi s-au întrecut în măestrie (FOTOREPORT)