Industria farmaceutică testează 145 de potenţiale tratamente pentru COVID-19
FOTO: PUBLIKA.MD
Pe plan global la ora actuală 145 de substanţe active sunt testate de companiile farmaceutice aflate într-o cursă pentru descoperirea unor tratamente pentru noul coronavirus, a anunţat joi la Geneva un grup ce reprezintă aceste companii, informează agenţia DPA, citează agerpres.ro.
Dintre potenţialele tratamente 77 sunt medicamente care au fost dezvoltate anterior pentru alte boli, în timp ce 68 sunt medicamente noi, afirmă Thomas Cueni, care conduce Federaţia internaţională a producătorilor şi asociaţiilor farmaceutice (Federation of Pharmaceutical Manufacturers and Associations - IFPMA).
"Avem o panoplie bogată" de cercetări, a spus acesta la un briefing de presă online, adăugând că 25 de societăţi farmaceutice au lansat studii clinice pentru tratarea COVID-19. Reprezentanţi ai unor companii farmaceutice majore au subliniat la acest briefing că astfel de societăţi colaborează între ele şi îşi transmit date pentru a accelera activitatea de cercetare şi dezvoltare. "Industria (farmaceutică), ce în mod tradiţional este foarte concurenţială, s-a unit",a mai menţionat Thomas Cueni.
Aceste societăţi examinează mai multe abordări terapeutice în lupta împotriva coronavirusului SARS-CoV-2, care până în prezent a ucis circa 230.000 de oameni.
De pildă, în timp ce Pfizer caută o terapie care să oprească multiplicarea virusului, CSL Behring şi Takeda şi-au unit forţele pentru a dezvolta o imunoterapie prin combinarea anticorpilor creaţi de organismul a numeroşi pacienţi vindecaţi.
Alte companii mizează pe medicamente deja existente. Astfel, AstraZeneca efectuează studii clinice asupra unui medicament folosit la tratarea leucemiei în vederea administrării acestuia pacienţilor COVID-19 cu insuficienţă respiratorie, iar Sandoz testează hidroxiclorichina folosită împotriva malariei ca tratament potenţial şi împotriva noului coronavirus.
De asemenea, IFPMA asigură că societăţile din sectorul farmaceutic vor colabora cu guvernele pentru a produce tratamente în cantităţile necesare şi la preţuri accesibile.