INEDIT! Oglinzi acustice au fost "radarele" Primului Război Mondial (FOTO)
Ar putea părea greu de crezut, dar construcții precum cea de mai sus protejau Marea Britanie de atacuri aeriene în timpul Primului Război Mondial, scrie playtech.ro.
Conform Wikipedia, principiile radarului au fost enunțate de către Nikola Tesla la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea, însă primele implementări fizice au avut loc în Marea Britanie, pe coasta de sud, între anii 1935 și 1936. În condițiile în care atacurile aeriene asupra orașelor din Marea Britanie au început să fie efectuate din timpul Primului Război Mondial, autoritățile aveau nevoie de un sistem alternativ pentru detectarea aeronavelor înainte ca acestea să poate produce pagube.
Una dintre soluțiile la care a recurs armata britanică a fost construirea de oglinzi acustice pe coasta de sud a țării, de-a lungul Canalului Mânecii. Conform site-uluiIndependent, construcțiile respective aveau rolul de a amplifica sunetul produs de motoarele dispozitivelor de zbor. Mai exact, acestea concentrau undele sonore într-un punct central și erau folosite doar de către experți. Ei aveau la îndemână un stetoscop, cu ajutorul căruia era nevoiți să facă diferențieze inamicii de restul sunetelor captate.
În condiții optime, acestea puteau detecta un avion inamic aflat la 40 de kilometri distanță. Ele erau o componentă a unuia dintre primele sisteme de avertisment din Anglia, numit London Air Defence Area (Zona de Apărare Aeriană a Londrei). Din câte se pare, 16 astfel de oglinzi acustice au fost construite, iar multe dintre ele încă se mai găsesc pe coasta Angliei.
Două dintre ele, situate în Fan Bay, au fost acoperite de dărâmături în urma unui accident în anii ’70, iar autoritățile locale au crezut că au fost distruse. Acum, o echipă de arheologi susține că oglinzile sunt intacte, fiind îngropate sub un strat gros de nisip și moloz. De excavarea acestora se ocupă în prezent trei arheologi și în jur de 50 de voluntari. Cu excepția Angliei, Malta este singura țară în care au fost ridicate asemenea construcții.