INEDIT! Pe bulevardul Mircea cel Bătrân din Capitală au fost instalate BĂNCI 3D (FOTOREPORT)
Cele 25 de bănci 3D, fabricate la o imprimantă specială, au fost instalate pe aleea de pe bulevardul Mircea cel Bătrân, din sectorul Ciocana al Capitalei. Inițiativa face parte din proiectul "Orașe verzi durabile pentru Moldova", implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Oamenii care obişnuiesc să se plimbe prin zonă spun că acestea sunt neobişnuite, dar comode:
"E neobișnuit și e frumos, și ar fi bine ca în toate sectoarele din oraș să fie la fel. Dar totul depinde de noi cum păstrăm".
"Pentru mine sunt comode. Nu știu, poate cineva a dorit ca ele să fie cu spetează, cum probabil erau cele vechi, dar pentru mine ele sunt comode ca să stau vreo 20 de minute. E comod și bine".
"Orice, orice, un scaun, un drum, o terasă, orice e frumos. Chiar dacă e o tehnologie 3D, de ce nu. Tinerii visează acum 3D".
Potrivit reprezentanților companiei care s-a ocupat de crearea băncilor 3D, lucrările au durat două luni. Sunt primele astfel de bănci amplasate într-un spațiu public.
"Strat cu strat se pune amestecul din beton, obținând un anumit obiect și anume după această metodă au fost imprimate toate obiectele, din această cauză au o astfel de factură. Noi le-am prelucrat minim posibil cu soluții ca ele să fie rezistente la frig și apă", a menţionat Elena Meseaţ, managerul proiectului 3D printer.
Pretorul sectorului Ciocana apreciază rezultatul final.
"Au dat un respiro aleii. Sunt bucuroasă că tehnologiile inovative ajung în sectorul Ciocana, noi ne dorim ca spațiile moderne să adune oameni și să-i facă să petreacă împreună timpul, pe aceste bănci", a declarat Sinilga Şcolnic, pretorul sectorului Ciocana.
În cadrul proiectului "Orașe verzi durabile pentru Moldova", reprezentanții PNUD au oferit un grant de 7 mii 700 de dolari companiei care a creat băncile, astfel acestea au fost oferite gratuit municipalității. În cadrul aceluiași proiect vor fi realizate alte două inovații.
"Avem ideea de crearea a câtorva treceri de pietoni prietenoase atât persoanelor în cărucioare, cât și mamelor, cât și nevăzătorilor. O altă activitate pe care o vom face sunt senzorii de măsurare a calității aerului în oraș", a punctat Ina Prisăcaru, purtătorul de cuvânt PNUD Moldova.
FOTOREPORT
- Au început lucrările de REPARAŢIE a staţiei de aşteptare în care a intrat UN TROLEIBUZ din Capitală în această după-amiază (FOTO)
- Scene ca în filme, pe străzile Capitalei. Un tânăr a fost filmat în timp ce se afla pe acoperişul unei maşini, care avea 100 de kilometri la oră
- Fetiţa de doi ani, care a căzut de la etajul 8, a fost transportată la Institutul Mamei şi Copilului din Chişinău