Inelele oficiale pentru Cupa Mondială la fotbal vor fi produse în Columbia
Deşi în acest an suporterii columbieni nu au echipa de fotbal la Campionatul Mondial, unii oameni încearcă totuşi să contribuie la organizarea acestui eveniment important din lumea sportului. Astfel, câţiva bijutieri din oraşul Bucaramanga au primit acceptul oficial al FIFA pentru confecţionarea inelelor din argint, aur şi chiar platină, cu un design dedicat evenimentului din Africa de Sud.
Enrique Vasquez a început deja cu multă atenţie şi pricepere să îşi pregătească primele modele pentru vânzări. Cei care vor dori însă să poarte ceva nou, în afara fularelor sau tricourilor specifice cupelor mondiale, vor trebui să pregătească câte un sfert de milion de dolari pentru un inel de platină, sau ceva mai puţin, aproximativ 2.500 de dolari pentru unul de aur.
Ideea aparţine unui om de afaceri, Ricardo Sotelo, care a convins oficialii FIFA să-i dea voie să fabrice inelele.
Cel mai scump inel este făcut din 36 de smaralde din Columbia, care acoperă un mic teren de fotbal din platină. Tot aici sunt adăugate şi câteva diamante albe şi negre, provenite din Africa de Sud. În total, vor fi produse 2.010 inele, de diferite tipuri.