Infernul din Mariupol: Morții sunt îngropați în Parcul din centrul orașului
Viceprimarul Mariupol Serhiy Orlov consideră că orașul este în prezent distrus în proporție de 80-90%, numărul morților a depășit 2300, dar mulți oameni nu au fost scoși încă de sub dărâmături, așa că numărul victimelor ar putea fi mai mare, scrie hotnews.
Viceprimarul a adăugat că victimele războiului sunt îngropate în gropi comune. Aproximativ 70% dintre cei morți au fost identificați - autoritățile încearcă să țină evidența: cei care au documente sunt consemnați în tabele, emnționează sursa citată.
Oamenii sunt îngropați în Parcul Central pentru că periferia orașului este închisă - armata rusă nu permite intrarea în cimitirele existente. Unii oameni își îngroapă morții în curțile caselor.
Potrivit lui Orlov, ocupanții au tras în cauciucurile mașinilor de pompieri pentru ca acestea să nu poată merge la stingerea incendiilor. Nicio fabrică din oraș nu funcționează și nu se poate începe lucrul.
Cât despre medicii care au fost luați ostatici, potrivit lui Orlov, unul a declarat că ocupanții le-au adus o grămadă de ruși răniți și i-au obligat să îi trateze.