Infiniti Emerg-E - primele fotografii oficiale
Primele fotografii oficiale cu conceptul Infiniti Emerg-E au ajuns pe internet înainte de debutul oficial de la Salonul Auto de la Geneva, informează automarket.ro.
Infiniti avea de gând să prezinte acest model peste câteva zile și au început o campanie de teasing acum câteva luni. O fotografie teaser a fost prezentată la începutul lunii februarie.
Putem acum admira acest concept ce promite performanțe fără compromis. Nu există încă informații noi în ceea ce privește datele tehnice, dar Infiniti a spus deja că acest supercar concept va folosi un motor electric acompaniat de un motor termic montat central de 1.2 litri pentru extinderea autonomiei.
Infiniti spune că acest concept va oferi performanțe de top și emisii poluante zero. Până când detaliile tehnice vor apărea nu ne rămâne decât să studiem designul acestui nou concept. Infiniti Emerg-E va fi unul din punctele de atracție principale de la Salonul Auto de la Geneva.