ÎNFIORĂTOR! Autostrada pe care AU MURIT MII DE OAMENI într-o singură noapte (IMAGINI DE GROAZĂ)
Unul din cele mai brutale masacre din istorie a avut loc în urmă cu doar 25 de ani, în timpul războiului din Irak, de la începutul anilor 1990. Teribilul carnagiu s-a petrecut pe Autostrada 80, în Irak, la aproximativ 32 kilometri vest de Kuweit.
În noaptea de 26 spre 27 februarie 1991, mii de soldaţi irakieni şi civili se retrăgeau din Kuweit spre Bagdad, după ce fusese anunţat un acord de încetare a focului. Irakul refuzase însă să accepte toate rezoluțiile ONU adoptate împotriva sa.
Preşedintele american de atunci George Bush (senior) a ordonat forţelor sale să distrugă convoiul armatei irakiene. Aproximativ 2700 de vehicule au fost pulverizate de avioanele forţelor aliate care au bombardat continuu vreme de mai multe ore convoiul desfăşurat pe mai mulţi kilometri.
Atacul a început cu primele, respectiv, ultimele vehicule din coloană astfel încât cei vizaţi să nu aibă şanse de scăpare. Ceea ce s-a şi întâmplat. Potrivit unor estimări, numărul oficial al morţilor a fost de aproape 10.000, doar pe Autostrada 80.
În parale, un atac asemănător se derula şi pe Autostrada 8, spre Basra. Înfiorătoarele scene surprinse la cele două locuri ale masacrelor, au devenit unele din cele mai de impact imagini ale Războiului din Golf, scrie evz.ro.
- Proiect AMBIȚIOS. Guvernul de la București vrea o autostradă dedicată Marii Uniri din 1918
- SCENĂ INCREDIBILĂ! Cum au fost filmaţi în plin trafic trei şoferi cheflii din Chişinău
- TRAGEDIE! Cel puţin 23 de persoane au murit după ce au mâncat dulciuri contaminate cu pesticide
- McLaren P1 vs. Porsche GT3 RS! Urmărire ca în filme pe o şosea spectaculoasă
- PERICOL PENTRU ŞOFERI! Problema celui mai folosit program de navigare
- Numărul persoanelor ucise de mercenarii Statului Islamic atinge valori ALARMANTE