ÎNFIORĂTOR! Țările în care dacă spui "Nu cred în Dumnezeu" eşti condamnat la moarte
Legislaţia din cel puţin 13 ţări prevede pedeapsa capitală pentru atei, iar în anumite cazuri renunţarea la religia ţării în care te-ai născut pentru o altă credinţă poate avea parte de acelaşi final tragic, scrie realitatea.net.
În secolul al XXI-lea încă există ţări care consideră ateismul o infracţiune gravă şi persoanele care afirmă acest lucru sau promovează secularismul pot fi condamnate la moarte.
Asta în ciuda faptului că în multe ţări europene sau în Statele Unite numărul persoanelor care se declară atei sau agnostici creşte rapid în ultimii ani, lucru indicat şi de o amplă cercetare realizată în 2012 de Pew Research Center's Forum on Religion&Public Life.
Din studiu a reieşit că un american din cinci şi o treime dintre tinerii americani cu vârste mai mici de 30 de ani se declară fără afiliere religioasă, autorii studiului menţionând la acel moment că numărul persoanelor care se declară fără afiliere religioasă "nu a fost niciodată atât de ridicat".
13 ţări în care poţi primi pedeapsa cu moartea dacă eşti ateu: Afganistan, Iran, Malaysia, Maldive, Mauritania, Nigeria, Pakistan, Qatar, Arabia Saudită, Somalia, Sudan, Emiratele Arabe Unite, Yemen.
- PREȚUL UNEI VIEȚI! Un băiat de nouă ani își va salva de la moarte fratele mai mic
- ȘOCANT! Imaginile care demonstrează că obiceiul vopsitului puişorilor de Paşte este CRUD (VIDEO)
- A încercat să-și pună capăt vieții după o ceartă aprinsă cu iubitul (VIDEO)
- MOARTE CUMPLITĂ! Un bărbat a decedat, fiind strivit de o mașină. Șoferul de 19 ani a fugit de la fața locului
- Caz înfiorător, în Franţa. Ce i-au făcut doi poliţişti unui român
- Există viață și după moarte! Trei oameni au primit o nouă şansă de a trăi din partea lui Antoine Demoitie