INFOGRAFIC: Cât câştigă liderii celor mai puternice ţări din lume
Foto: energyandgold.com
"Sincer, nici nu ştiu ce salariu am. Ei mi-l dau şi eu îl pun într-un cont", le spunea Vladimir Putin unor reporteri la sfârşitul anului trecut, scrie obiectiv.info.
Pornind de la afirmaţia liderului rus, CNN a realizat un infografic al salariilor liderilor celor mai puternice ţări din lume.
Pe primul loc se situează preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, cu un salariu de 400.000 de dolari. Salariul prezidenţial s-a dublat când a devenit preşedinte George W. Bush, în anul 2001.
Angela Merkel ocupă locul al treilea, cu 234.400, în timp ce Vladimir Putin s-a clasat pe locul 9, cu 136.000 de dolari.