Infractorul care a cerut MII DE EURO de la alţi deţinuţi din penitenciar a fost CONDAMNAT la încă patru ani de închisoare
russian7.ru
Condamnare pentru bărbatul care făcea trafic de influență din izolatorul CNA.
Procuratura Anticorupție anunță despre condamnarea unui bărbat din Ialoveni pentru corupere pasivă și trafic de influență.
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a recunoscut vinovat și a condamnat inculpatul pentru concurs de infracțiuni, la 4 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu amendă în mărime de 200.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita funcții publice pe un termen de 5 ani.
Amintim că, Procuratura Anticorupție a comunicat anterior despre bărbatul, care fiind reținut și plasat în Izolatorul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție, a pretins de la doi colegi de celulă, figuranți pe alte dosare de corupție - 5.000 și, respectiv, 7.000 euro. În schimbul banilor, acesta susținea că va influența procurorii anticorupție care conduceau urmărirea penală pe cauzele învinuiților, și judecătorii de instrucție din cadrul Judecătoriei Chișinău, care urmau să examineze demersurile privind prelungirea măsurii preventive "arestarea preventivă" în vederea înlocuirii acesteia cu o măsură mai blândă.