ÎNFRÂNGERE DRAMATICĂ pentru Sheriff în turul doi preliminar al Ligii Campionilor
Sheriff a suferit o înfrângere dramatică în prima manșă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Echipa tiraspoleană a pierdut cu 2-3 partida din deplasare cu Hapoel Beer Sheva.
Sheriff a deschis scorul în minutul 22 prin atacantul Josip Ivancic.
Peste doar patru minute, jucătorul oaspeților Aliti a fost eliminat după un fault în careu, iar echipa israeliană a ratat lovitura de la 11 metri prin Buzaglo. Gazdele au egalat totuși până la pauză după golul lui Ogu.
În minutul 52, arbitrul a mai dictat un penalty pentru gruparea din Israel, iar de această dată Elyaniv Barda a înscris și și-a adus echipa în avantaj.
Chiar dacă era în inferioritate numerică, Sheriff a egalat peste 12 minute prin noua achiziție, Josip Brezovec.
Campioana Moldovei nu a reușit să mențină până la final rezultatul de egalitate. Arbitrul a dictat al treilea penalty pentru Hapoel în prelungiri, iar Radi a înscris golul victoriei.
Meciul retur dintre Sheriff și Hapoel Beer Sheva va avea loc pe 21 iulie la Tiraspol.