Înfrângere pentru Moldova: "Tricolorii" au pierdut meciul cu Ţara Galilor (FOTOREPORT)
Naţionala de fotbal a Republicii Moldova a pierdut meciul cu Ţara Galilor din preliminariile Campionatul Mondial din 2018. "Tricolorii" au fost învinşi aseară pe stadionul Zimbru cu scorul de 0-2.
Reprezentativa ţării noastre a încasat cele două goluri în ultimele 15 minute ale partidei. Mai întâi, Robson - Kanu a deschis scorul în minutul 80, iar fotbalistul echipei Arsenal Londra, Aaron Ramsey a marcat golul doi al oaspeţilor în prelungiri.
Moldova a avut două ocazii uriaşe de a marca prin Andrei Cojocari şi Alexandru Dedov, însă balonul nu a intrat în poartă.
Naţionala Moldovei a suferit astfel a şasea înfrângere în această campanie preliminară şi rămâne pe ultimul loc în grupă cu doar două puncte la activ. Selecţionata noastră va juca următorul meci în 6 octombrie la Dublin cu naţionala Irlandei.