Înfricoșător! Ce au găsit medicii în intestinele soldatului nord-coreean dezertat luni
Doctorii care l-au tratat pe militarul nord-coreean dezertat luni în Coreea de Sud au făcut o descoperire neobișnuită în organismul acestuia, scrie realitatea.net.
Militarul și-a părăsit postul de la graniță și a reușit să ajungă în Coreea de Sud, nu înainte de a fi rănit grav.
Doctorii spun acum că pacientul este în stare stabilă, dar că are un număr ”enorm” de viermi în stomac, care îi contaminează rănile și îi înrăutățesc starea de sănătate, notează BBC.
”Nu am mai văzut așa ceva de 20 de ani de când lucrez ca medic”, a declarat doctorul Lee Cook-Jong jurnaliștilor.
Cel mai mare vierme scos din intestinele nord-coreeanului avea 27 de centimetri.
Oamenii pot fi infestați cu paraziți atunci când consumă mâncare contaminată, când sunt mușcați de o insectă sau când parazitul pătrunde prin piele. În cazul nord-coreeanului, prima variantă pare cea mai probabilă.
Afecțiunea sa oferă de altfel o confirmare a sărăciei din țara condusă de regimul dictatorial al lui Kim Jong-un.
Potrivit BBC, Coreea de Nord folosește încă fecale umane drept fertilizatori. Dacă acestea sunt netratate și sunt folosite pentru fertilizarea legumelor care mai târziu sunt mâncate fără a fi gătite, atunci paraziții ajung în intestinele oamenilor.