Inga Grigoriu acuză Procuratura Anticorupţie că vrea să oprească ancheta penală
Embed:
Deputatul Inga Grigoriu, preşedintele Comisiei de anchetă pentru dosarul Laundromat, acuză Procuratura Anticorupţie că vrea să oprească ancheta penală.
"Instituţia abilitată cu cele mai directe şi cele mai vizate atribuţii în vedere descoperirii, demarării cauzelor penale astăzi are intenţia să claseze acest dosar, la fel cum a făcut şi cu dosarul coruperii deputaţilor. Vorbesc despre Procuratura Anticorupţie care vădit intenţionat muşamalizează şi spală imaginea unor personaje", a declarat Grigoriu.
Solicitat de postul nostru de televiziune, şeful interimar al Procuraturii Anticorupţie, Serghei Gavajuc, a spus că nu a văzut declaraţiile făcute de Grigoriu şi nu le poate comenta.
Inga Grigoriu susţine, fără a da nume, că unii procurori se întâlnesc cu persoane implicate direct în spălarea de bani prin băncile moldoveneşti:
"Aceste personaje, scoase la libertate au întrevederi obscure şi nocturne cu procurorii care ar fi trebuit să dea dovadă de curaj în acest caz."
Anterior, presa a surprins într-o seară maşina controversatului om de afaceri Veaceslav Platon lângă Procuratura Generală.
La audierile de miercuri ale Comisiei de anchetă în cazul "dosarului Laundromat" a ajuns şi fostul deputat Valeriu Saharneanu care s-a arătat surprins că procurorul general Alexandr Stoianoglo a spus anterior că a aflat despre Laundromat din presă, în condiţiile în care Stoianoglo a fost preşedinte al Comisiei parlamentare de securitate şi membru al Consiliului Suprem de Securitate, în perioada 2010-2014.
"Stoianoglo ceva ascunde, ca deputat el cunoștea multe lucruri. Am avut o doză de credibilitate. L-am dotat cu încredere atunci când a fost numit în funcția de procuror general eram în așteptarea unor lucruri care să se întâmple în interiorul procuraturii. Nu stiu de ce nu i-a ajuns curaj de demnitar ca sa ia o decizie in favoarea Republicii Moldova. Este vorba despre bani mulţi. Nu stiu ce ascunde, poate este intimidat ca să ia o decizie", a declarat fostul deputat Valeriu Saharneanu.
Am solicitat o reacţie de la Procuratura Generală, iar şefa serviciului de presă, Maria Vieru, ne-a spus că Stoianoglo a răspuns la întrebările comisiei parlamentare de anchetă şi că Procuratura nu are ce comenta în plus.
În 18 ianuarie anul acesta, Alexandr Stoianoglo a răspuns în scris întrebărilor Comisiei de anchetă în "dosarul Laundromat", şi a precizat că abia acum patru ani a aflat din presă despre tranzacţiile financiare, supranumite "Laundromat", înregistrate în perioada 2010-2014 şi că nu-şi aminteşte ca la Consiliul Suprem de Securitate să fi discutat despre astfel de tranzacţii suspecte.
Inga Grigoriu a scris pe Facebook că potrivit unor documente desecretizate de fostul preşedinte Nicolae Timofti, subiectul tranzacţiilor suspecte în proporţii deosebit de mari s-a discutat la Consiliul Suprem de Securitate în 2012.