"ÎNGERII LUI ROBERT": Mai mulți interpreți au organizat un concert caritabil
Au format o echipă de suflet şi au cântat pentru o cauză nobilă. E vorba despre mai mulţi interpreţi de la noi, care au hotărât să salveze viaţa lui Robert, diagnosticat cu amiotrofie spinală, o boală rară care duce la atrofierea muşchilor şi alte complicaţii grave care pot provoca decesul. Robert Grabazei are nevoie de peste 2 milioane de dolari.
Pentru a aduna măcar o parte din sumă, artiştii au organizat un eveniment caritabil numit "Îngerii lui Robert".
Timp de trei ore, pe scena Filarmonicii Naţionale au evoluat interpreți precum: Felicia Dunaf, Olga Verbitchi, "Youth Orchestra", Geta Burlacu și alții. Artiștii spun că povestea lui Robert i-a sensibilizat și i-a mobilizat într-un timp record.
"Eu mereu sunt deschisă acestor provocări, în special pentru o cauză nobilă și cum se spune: dar din dar se face rai", a spus Felicia Dunaf, interpreta.
"Vrem foarte mult să-l ajutăm pe Robert, să strângă această sumă enormă de care are nevoie", a spus Cătalina Carauş, interpreta.
"Atâta timp cât pot să ajut pe cineva, o fac cu mare drag, mai ales că este vorba despre un copil, care are nevoie de ajutorul nostru", a spus Elena Javelea, interpreta.
Pe lângă faptul că au procurat bilete, cei prezenți la concert au donat bani pentru micuțul Robert şi într-o boxă specială amplasată în sală .
"Am venit să fim împreună cu familia lui Robert. Dumnezeu să-l ajute. Acum caut coșulețul ca să pun și eu din buzunar."
"Foarte multă sănătate. Îmi dau seama că este micuț și viața lui abia începe, cred că are nevoie de asta."
"Am venit pentru Robert, un caz care ne-a cutremurat și îl susținem din prima zi când am aflat și o să fim alături până în ultima zi, când o să aflăm că o să fie totul bine."
Povestea lui Robert Grabazei a ajuns în spaţiul public de câteva luni. Părinţii micuţului au organizat diverse campanii de sensibilizare şi au reuşit să câştige empatia a zeci de mii de oameni. Pentru vaccinul salvator, familia a reuşit să adune până acum peste jumătate de milion de dolari.
Persoanele care vor să-l ajute pe Robert pot face donații pe acest cont bancar, deschis pe numele mamei micuțului, Irina Grabzei.